Photography with feeling

sâmbătă, 3 iulie 2010

Portretul unor destine



Maria, mi-a spus in taina cand am ramas singuri, ca era cea mai priceputa din sat la tors lana, iarna nu o intrecea nimeni la caier, si pana in primavara impletea tot felul de lucruri necesare celor 6 copii, si lui Ghita ii facea ciorapi de lana, impletiti cu pricepere sa tina cald in opinci. Are 82 de ani si o curte de nepoti, e tare fericita ca poate manca si la cate o sarbatoare mai bea si o tuica, de pruna sau de pere ca e mai sanatoasa, spune ea. Nu s-a lasat pana nu mi-a aratat, si cat ai clipi, a incarcat un fus cu un fir alb de lana toarsa de mainile ei pricepute. Mi-a zis ca ma asteapta la anul de sanziene, o sa imi tzese un stergar ca are si razboi, abia astept...ea e sigura si hotarata...







...Gavril a lucrat mult pe Valea Vaserului, si inca mai lucreaza, a fost si la mina fo catziva ani, dar nu vrea sa vorbeasca despre asta, ii place aici, e paznic sus, la capat, unde intoarce mocanitza si de unde pleaca trenul cu lemne... E multumit, a muncit pentru copii si i-a asezat la casa lor, a muncit toata viatza cu carca, "am carat in spate 4 case" spunea el mai in gluma mai in serios; am scos o sticla de palinca din rucsac si am taiat o bucata de slana primita de la un preot dintr-un sat de langa Borsa, dar din dar, gandii atunci: avea talent Gavril, vorbea asezat si povestea intr-un fel anume, ma captiva, la al doilea pahar s-a oprit, a baut si mancat cu multa cumpatare, asa cum si-a trait si propria viata...











Valentin traieste singur de multi ani, nici nu mai stie de cand iar copii nu prea are: cum nu prea ai copii nea Valentine? il intreb, si imi spuse ca a avut un baiet, drag lui mult, dar a plecat in lume si nu mai stie nimic de el, nici nu l-a cautat ca n-are cum sa plece de la omul asta, unde ii pazeste caprele, n-are cui le lasa, iar omul e bun, i-a dat bordeiul in care sta si ii aduce de mancare, iarna e mai greu ca omatul creste pana peste shura si se tzine doar cu lapte si branza de capra, mai are cate o clisa la sare pusa inca dinainte de prima zapada, si tuica e putina dar e multumit ca are lemne cu ce se incalzi. Baba i s-a dus de mult, mai tusheshte, dar nu se plange, mi-a cerut o tzigara, a fost prima data cand am regretat ca nu sunt fumator...

9 comentarii:

  1. Dati click pe imagine pentru a o mari!

    RăspundețiȘtergere
  2. momentum,ptr a pretuii ce avem....niciodata nu vom stii pana nu pierdem....

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi plac fotografiile şi poveştile ce le însoţesc...la mai multe!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt extrem de expresivi oamenii care traiesc departe de agitatia unui oras. Sunt reusite portretele, primul si ultimul imi plac in mod deosebit.

    RăspundețiȘtergere
  5. neicusorule... ce imagini ai facut cu... as zice 50-ul :))
    super

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoase povesti la fel si fotografiile.

    RăspundețiȘtergere