Photography with feeling

sâmbătă, 31 iulie 2010

Workshop de fotografie in apuseni











La rasarit vom fotografia satul de sub Piatra Secuiului, prin ceata ce se ridica mereu in aceasta perioada, invaluind satul si biserica intr-un fuior de matase. La apus vom fotografia de sub Colti, in lumina calda a apusului in Apuseni. Impreuna vom face proiectii, cate 3 portofolii zilnice, comentarii, analize, selectii. Tipurile de fotografie pe care le vom atinge vor fi: fotografia de peisaj, fotojurnalism si street.

Echipament necesar: aparat foto, trepied, filtre, acumulatori, carduri, laptop (optional), si un echipament minim de munte. Veti fi partasii un basm epic ilustrat, in care personajul principal, Rimetea, ne va arata ce inseamna sa fii frumoasa de sub Piatra Secuiului. Taxa de participare 160 EUR.

Inscrieri: http://www.photoworkshop.tk/

marți, 27 iulie 2010

Salina Turda-incredibila aventura










Cand treci cu greu de toate gropile infipte adanc in obrajii de asfalt ai orasului Turda, cand te avanti pe dupa blocuri cu peretii scorojiti de atata comunism, cand ocolesti si ultimii caini vagabonzi si nu mai ai in fatza decat cateva dealuri tremurande in arshitza zilei, vezi deodata o constructie demna de alte timpuri...viitoare desigur, sau zici ca Romania s-a terminat la ultimul semafor in spatele blocului, unde o tigancusa iti ceru un ban de paine...cu putzin timp in urma. Privesti in fata intrarea principala a Salinei, amenajata cu parcare cu un crampei de vreo 500m de asfalt mai bun, cu o arhitectura moderna de aluminiu si sticla dar si cu lemn intr-o anumita armonie...cand intri, inca mai simti caldura de afara dar incet incet racoarea isi face prezentza si in scurt timp te afli in fata galeriei Frantz Josef, de 917 m lungime si care duce catre Mina Rudolf. Pana acolo treci prin fata altarului scaldat intr-o lumina albastra, simbol al cerului pe care caii, adusi de tineri manji in galerie, nu mai aveau sa il mai vada niciodata...Si oamnii simteau la fel, dar caii incet incet deveneau orbi si ieseau din mina doar cand erau sacrificati din cauza epuizarii sau

batranetzii...Temperatura te indeamna sa pui ceva pe tine,cele 10-12 grade C se simt altfel cand vii din canicula de afara. Ansamblul format din Mina Rudolf, adanca de 80 m inceputa in 1867, Mina Ghizela inceputa in 1857, Mina terezia, inceputa in 1690 cu o adancime de 90m, pe fundul careia s-a format un lac de 8m adancime si Galeria Franz Josef,au devenit cel mai ravnit loc de pelerinaj turistic si curativ din zona, gratie celor ce au chltuit cu folos milioane de euro pentru reamenajare...este impresionant si adevarata avetura sa te plimbi cu barca pe fundul salinei, este incredibil cum stau peretii aceia in trapez cu baza mare in jos, parca sfidand toate legile de afara....


luni, 26 iulie 2010

Making of extrem


In incercarea mea de a gasi locuri inedite pentru viitoarele tabere de fotografie, pe care urmeaza sa le organizez, unul din proiectele mele mai vechi, am plecat cu prietenul meu Robert Kovacs, vicepresedintele clubului de fotografie Axxa din Bistritza Nasaud intr-o expeditie pe Valea Manastirii, cum spun localnicii, sau Valea Geoagiului , in sudul Carpatilor Apuseni, undeva dincolo de
asezarea monahala a bisericii fostei Episcopii a Geoagiului de Sus. Vremea se anuntzase cu intarziere, ca
la romani, ca in zona va fi cod de diverse culor, dar ne-am uract in masina cu echipamentul pe jumatate adecvat, si am purces la drum. Am trecut pe langa gospodarii cu apa in casa, asa peste zi, pe langa politzisti in cizme de cauciuc si pe langa oameni ce isi jeleau animalele luate de torentul iscat din senin.
Am intrat in curtea manastirii si am zis ceva in gand, nu am stat mult, slujba se terminase, era duminica, am pierdut liturghia, dar am luat lumina si am plecat la drum.
Nu am crezut ca va fi chiar asa, dar in drumul nostru catre cheile Rametzului, am trecut prin zone extreme; agatzati de lantzuri sau doar de creste de roca unde, cu zgomotul asurzitor al puhoiului crescut de ploaia torentiala din amonte, si eu si Robert am am fost cu picioarele deasupra shuvoiului uneri la 5 cm deasupra alteori la 5 cm dedesupt,de stihiile dezlantzuite, deseori stancile alunecoase, si aluviunile antrenate de suvoiul puternic faceau ca efortul nostru de a inainta sa fie tot mai greu. In timp ce faceam una din fotografii, atarnat in pozitii nefiresti pentru pericolul ce curgea pe sub mine, mi-a alunecat piciorul si am cazut sprijinindu-ma in extermis, in trepiedul pe care il aveam cu mine, suvoiul m-a iertat si am revenit pe stanci agatat de lantzuri dar ud pana la genunchi...Dincolo de chei, se afla cateva case, si o biserica, toate parasite, mi-au spus doua perechi de olandezi care mi-au povestit ca au fost acolo si acum doi ani! S-au bucurat ca au ramas nepopulate, cand le-am spus, stiau ei de ce...Am sa ii scriu inca o scrisoare prietenei turismului, Dnei Nutzii, spaima ulitzii! Stiu eu de ce, pentru ca urmeaza Rimetea si satul sau!








sâmbătă, 17 iulie 2010

Floarea soarelui si ceva prigorii


Iesind sa fotografiez floarea soarelui ca in fiecare an, am gasit un mal de argila, pravalit, din care oamenii din Popricani, o localitate de frontiera de pe langa Iasi, obisnuiesc sa ia lut pentru chirpici. Lutul se amesteca cu paie uscate de grau si apa, uneori si cu balega de cal, pentru o mai buna priza, apoi se indeasa in cutii de lemn pentru forma si se lasa la soare sa se usuce; rezulta niste caramizi mai mari, pe aici li se spune chirpici, si se folosesc cu mare succes la constructia de locuinte, la tzara cu precadere.
Dar nu asta voiam sa va spun ci, ca mare mi-a fost mirarea sa zaresc zburandu-mi pe deasupra capului doua prigorii...Tot aici pe blog am scris mai multe despre aceste pasari pe care eu le gaseam in zona Macinului....le-am pandit si am prins cateva cum am putut neavand obiectivul potrivit la mine...






joi, 8 iulie 2010

Joc


Si daca te maritzi, ce? Nici n-o sa vin la nunta ta, asa sa iti fac in ciuda, nici nu o sa ma mai joc cu tine si cand am sa cresc mare o sa ma marit cu cel mai frumos baiat din tot Maramuresu'.
Razi de mine ca ma vezi suparata!? Diseara imi pun sanziene sub perna si atunci ai sa vezi tu...



sâmbătă, 3 iulie 2010

Portretul unor destine



Maria, mi-a spus in taina cand am ramas singuri, ca era cea mai priceputa din sat la tors lana, iarna nu o intrecea nimeni la caier, si pana in primavara impletea tot felul de lucruri necesare celor 6 copii, si lui Ghita ii facea ciorapi de lana, impletiti cu pricepere sa tina cald in opinci. Are 82 de ani si o curte de nepoti, e tare fericita ca poate manca si la cate o sarbatoare mai bea si o tuica, de pruna sau de pere ca e mai sanatoasa, spune ea. Nu s-a lasat pana nu mi-a aratat, si cat ai clipi, a incarcat un fus cu un fir alb de lana toarsa de mainile ei pricepute. Mi-a zis ca ma asteapta la anul de sanziene, o sa imi tzese un stergar ca are si razboi, abia astept...ea e sigura si hotarata...







...Gavril a lucrat mult pe Valea Vaserului, si inca mai lucreaza, a fost si la mina fo catziva ani, dar nu vrea sa vorbeasca despre asta, ii place aici, e paznic sus, la capat, unde intoarce mocanitza si de unde pleaca trenul cu lemne... E multumit, a muncit pentru copii si i-a asezat la casa lor, a muncit toata viatza cu carca, "am carat in spate 4 case" spunea el mai in gluma mai in serios; am scos o sticla de palinca din rucsac si am taiat o bucata de slana primita de la un preot dintr-un sat de langa Borsa, dar din dar, gandii atunci: avea talent Gavril, vorbea asezat si povestea intr-un fel anume, ma captiva, la al doilea pahar s-a oprit, a baut si mancat cu multa cumpatare, asa cum si-a trait si propria viata...











Valentin traieste singur de multi ani, nici nu mai stie de cand iar copii nu prea are: cum nu prea ai copii nea Valentine? il intreb, si imi spuse ca a avut un baiet, drag lui mult, dar a plecat in lume si nu mai stie nimic de el, nici nu l-a cautat ca n-are cum sa plece de la omul asta, unde ii pazeste caprele, n-are cui le lasa, iar omul e bun, i-a dat bordeiul in care sta si ii aduce de mancare, iarna e mai greu ca omatul creste pana peste shura si se tzine doar cu lapte si branza de capra, mai are cate o clisa la sare pusa inca dinainte de prima zapada, si tuica e putina dar e multumit ca are lemne cu ce se incalzi. Baba i s-a dus de mult, mai tusheshte, dar nu se plange, mi-a cerut o tzigara, a fost prima data cand am regretat ca nu sunt fumator...