Photography with feeling

luni, 26 iulie 2010

Making of extrem


In incercarea mea de a gasi locuri inedite pentru viitoarele tabere de fotografie, pe care urmeaza sa le organizez, unul din proiectele mele mai vechi, am plecat cu prietenul meu Robert Kovacs, vicepresedintele clubului de fotografie Axxa din Bistritza Nasaud intr-o expeditie pe Valea Manastirii, cum spun localnicii, sau Valea Geoagiului , in sudul Carpatilor Apuseni, undeva dincolo de
asezarea monahala a bisericii fostei Episcopii a Geoagiului de Sus. Vremea se anuntzase cu intarziere, ca
la romani, ca in zona va fi cod de diverse culor, dar ne-am uract in masina cu echipamentul pe jumatate adecvat, si am purces la drum. Am trecut pe langa gospodarii cu apa in casa, asa peste zi, pe langa politzisti in cizme de cauciuc si pe langa oameni ce isi jeleau animalele luate de torentul iscat din senin.
Am intrat in curtea manastirii si am zis ceva in gand, nu am stat mult, slujba se terminase, era duminica, am pierdut liturghia, dar am luat lumina si am plecat la drum.
Nu am crezut ca va fi chiar asa, dar in drumul nostru catre cheile Rametzului, am trecut prin zone extreme; agatzati de lantzuri sau doar de creste de roca unde, cu zgomotul asurzitor al puhoiului crescut de ploaia torentiala din amonte, si eu si Robert am am fost cu picioarele deasupra shuvoiului uneri la 5 cm deasupra alteori la 5 cm dedesupt,de stihiile dezlantzuite, deseori stancile alunecoase, si aluviunile antrenate de suvoiul puternic faceau ca efortul nostru de a inainta sa fie tot mai greu. In timp ce faceam una din fotografii, atarnat in pozitii nefiresti pentru pericolul ce curgea pe sub mine, mi-a alunecat piciorul si am cazut sprijinindu-ma in extermis, in trepiedul pe care il aveam cu mine, suvoiul m-a iertat si am revenit pe stanci agatat de lantzuri dar ud pana la genunchi...Dincolo de chei, se afla cateva case, si o biserica, toate parasite, mi-au spus doua perechi de olandezi care mi-au povestit ca au fost acolo si acum doi ani! S-au bucurat ca au ramas nepopulate, cand le-am spus, stiau ei de ce...Am sa ii scriu inca o scrisoare prietenei turismului, Dnei Nutzii, spaima ulitzii! Stiu eu de ce, pentru ca urmeaza Rimetea si satul sau!








5 comentarii:

  1. Nu-i scrie Spaimei că cine ştie ce proiect pentru zona asta îi mai trece prin cap ...

    RăspundețiȘtergere
  2. As vrea sa fiu si eu la fel de curajoasa....Felicitari pentru aventura si fotografii.

    RăspundețiȘtergere